Pescuitul unui clean de patru kilograme

Ne pregătiserăm cu o zi înainte şi scule şi momeală, eram blindaţi şi gata pentru orice luptă... nici măcar n-am putut să dorm, simţeam că va fi o zi deosebită, simţeam cum va trage... ho-ho-ho, ce vise-mi făceam... pe la 3 noaptea am plecat, a venit Marcel cu maşina, un claxon şi fuga... cine oare ne mai putea opri?... la 4,40 eram pe malul Prutului, era super, nu bătea vântul, nu ploua... repede ne-am pregătit lansetele şi am aruncat... şi-am stat preţ de patru ore, cred că undiţele făcuseră păianjeni... nicio trăsătură..."ce-ai tot presimţit? văd că nu luăm nimic" mă apostrofează Fane... şi mie-mi părea rău dar simţurile nu mă înşelaseră până atunci... soarele începuse să-ncalzească tot mai tare, mă uit pe luciul apei şi văd o învolburare şi stolul de peşti mici năuciţi cum porneşte-n toate direcţiile... am privit apa, aşteptam al doilea atac, a venit după nici cinci minute la vreo zece metri distanţă.. atunci m-am hotărât „am să-ncep să linguresc puţin” le-am spus prietenilor... am deschis trusa, am ales un wobler pe care dădusem o căruţă de bani, un wobler superb, în culori naturale, un peştişor auriu cu o paletă care-l făcea să treacă prin apă ca un peştişor ameţit ... am făcut o montură cu un forfac de oţel, am pus un antirăsucitor şi-o pană şi-am aruncat de pe mal... am nimerit exact unde stătea pentru că s-a speriat şi-a sărit... am aruncat iar şi iar preţ de o jumătate de oră, aruncam şi mulinam fin, în salturi mici, să-i dea impresia unui peştişor bolnav... trebuia să mă apropii de el ... apoi m-am hotărât, m-am dezbrăcat şi-am intrat în apă până la brâu... era ca un făcut, aruncam în stânga, el sărea în dreapta... aruncam în dreapta,  el sărea în stânga... prietenii râdeau de pe mal deşi le spuneam mereu "am să-l iau". 

După aproape o oră simt cum atacă, de fapt i-am văzut spinarea cum venea ca o şalupă spre wobler... l-am inţepat la fix, la prima zbatere am crezut că-mi rupe şi firul şi lanseta, era miraculos şi avea atâta putere-n el... şi-am început să-l plimb şi să-l înec cu aer, a fost multă luptă acolo... Fane a intrat şi el în apă cu minciogul să mă ajute să-l prind dar nu-l puteam aduce în zonă... după mai mult de o jumătate de oră a început să obosească şi să nu mai rupă atât de tare... intraseră şi Marcel şi Mitică în apă să m-ajute... făcuserăm toţi patru un careu şi-l ţineam sub control... într-un târziu am reuşit să-l aduc să intre cu capul în minciog şi Fane l-a fixat cu un genunchi în mal iar apoi am sărit toţi pe el să-l scoatem afară... era o minunăţie de clean, nu văzuserăm vreodată un clean aşa de mare, un record cu siguranţă, aproape patru kilograme ...  iar când l-am prins de operculi şi l-am ridicat s-a crestat sub propria-i greutate... ce minunăţie, ce minunăţie, mare cât un elefant... he, he, he...

Miracolul din valurile Golfului

Exact acum zece ani, în aprilie 2001, drumurile m-au dus prin Ţara Bascilor, într-o localitate pe ţărmul Gofului Biscaya, numită Deba! Este una dintre puţinele staţiuni europene în care se poate practica surful dar nu pentru surf mă aflam acolo. Făceam paşii spre ceea ce mai tărziu se va numi Cartea Speranţei sau Poker la Finisterre.

Miracolul golfului - in apropierea pensiunii Zumardi

În Deba aveam o rezervare la Pensiunea Zumardi, în apropierea golfului. Era o dupăamiază răcoroasă de aprilie, turişti puţini şi o ploaie mocănească, adică măruntă, rece şi nesfârşită. Da, am greşit, de fapt era o ploaie bască. Aşa plouă acolo. Proprietara pensiunii, o doamnă extrem de amabilă, mi-a recomandat un restaurant şi m-a sfătuit „Ingles, do not say that you are Irishman, Ok?”. Temerile ei erau probabil legate de atentatele din Ţara Bascilor şi mai ales de suspiciunea cu care erau priviţi străinii.

Pensiunea Zumardi

Aici, drumurile şi străzile sunt înguste iar oamenii sunt trişti. De fapt ei par mai mult supăraţi decât trişti. N-am întâlnit atunci oameni care să râdă sau să zâmbească. În drum spre Iglesia de Santa Maria, am trecut printr-o piaţetă în care privirile celor mulţi şi tăcuţi m-au însoţit. Oameni trişti şi supăraţi găseşti peste tot prin lume dar aici tristeţea pare nativă. Am renunţat să mai vizitez oraşul şi m-am îndreptat spre restaurantul recomandat de proprietara pensiunii. Un restaurant micuţ în care, instinctual, toţi cei prezenţi m-au fixat cu privirea când am intrat.

I-am spus chelnerului că sunt din România şi că, fiind ziua mea, aş vrea să merg într-un club unde e un program de noapte! Nu prea înţelegea pe unde e România dar aproba instinctiv din cap. Apoi mi-a recomandat trenul local spre San Sebastian unde, spunea el, mă voi distra cu tot ceea ce vreau!

Am renunţat la atmosfera de parastas din restaurant, am luat o şampanie şi două pahare şi am mers pe plajă. Se înserase şi mărunta ploaie bască nu înceta. Oceanul prăvălea pe plajă valuri de doi-trei metri cu o trenă de spumă albă ce spăla totul.

M-am aşezat pe o bancă şi mi-am aprins o ţigare.

Apoi am turnat şampanie în cele două pahare, unul l-am pus pe nisip şi celălalt l-am închinat oceanului care mă saluta prin vuietul valurilor. „La mulţi ani Mărite Ocean, făcător de lume!” i-am urat eu! Mi-a răspuns printr-un val care s-a spart la picioarele mele şi mi-a transmis „La mulţi ani muritorule, fie gândul tău adevarat!”.

Prin vuietul valurilor abia am auzit mobilul. Era Pedro, ţinea să-mi ureze „La mulţi ani!” şi mai ales să afle unde sunt:

- Pedro, stau pe o bancă pe plaja de surf din Deba, plouă, se sparg multe valuri aici iar acum voi bea un pahar de şampanie pentru tine!

- Aşa să faci pentru că noi, în Galicia, transmitem gândurile bune prin valuri!

Mi-l închipuiam pe Pedro privind golful Vigo de la geamul biroului său.

Apoi am auzit valul blond din spatele meu:

-Hola! Soy Alejandra!

Sub o pelerina transparentă strălucea Valul blond, ca o rază de lună. Alejandra era gândul bun trimis de Pedro odată cu valurile oceanului! Sau miracolul din valurile Golfului?