Secretul fericirii. Odata am iubit o Rodie

... De câte ori privesc rodia, pe masă, în panerul cu fructe, sau expusă în vreo vitrină, îmi amintesc de Anardana. Ea era o rodie adevărată, cu ochii care râd, cu irizări roşiatice ale obrazului şi gust acrişor, cel mai dulce acrişor gust. Am înţeles cu greu că rodia este un fruct deosebit, pentru că în foamea-mi permanentă de frumos, m-am aruncat încercând să muşc din ea... Anardana mi-a pus degetul pe nas atenţionându-mă:

- Nu sunt măr să muşti din mine deşi am parfumul culorii lui!

- Nu sunt portocală, să mă desfaci felie cu felie, deşi am şi eu aroma soarelui!

- Nu sunt strugure, să-mi iei boabele grămadă, deşi am şi eu bobiţe!

- Nu sunt răsărit de soare deşi sunt rodul lui!

- Nu sunt un fruct obişnuit, nu te poţi înfrupta din mine... o rodie e un cadou pe care trebuie să-l primeşti aşteptând, cuminte, să te saturi. Se desface uşor şi-ţi oferă plăcerea unică a bobiţelor roşii dulce-acrişoare! Dar ia-le bob cu bob, nu te mai arunca aşa... bob cu bob, o sută de boabe, o mie de boabe, un milion de boabe sau una singură pe zi, dar cea mai dorită...

De la Anardana am învăţat secretul fericirii dar n-am reuşit să-l ating. Secretul fericirii înseamnă o bobiţă de rodie zilnic... e atât de simplu ... însă eu, flâmând mereu de iubire, am muşcat din măr, am savurat felii de portocală şi m-am delectat cu ciorchini de struguri... Am uitat că fericirea are gustul dulce-acrişor al Rodiei!