MIRCEA BATRANU


Author Mircea Batranu
Căutaţi în textul integral al cărţilor mele

Blogul de literatură Mircea Bătrânu

literatura | mircea batranuLiteratura Mircea Batranu, Blogul de literatură prezintă în pagini separate Proiectul literar Păcatele voinţei, Proiectul serial De vorbă cu soţia mea, Proză scurtă, literatură romantică şi fantastică, schiţe, momente, scenarii, nuvele, povestiri, romane. Unele cărţi şi temele lor sunt prezentate în bloguri separate sub semnul runelor.
Cărţile (tipărite şi digitale) şi editura-librăria sunt prezentate şi pot fi achiziţionate! Detaliile le găsiţi în pagina Cărţile mele!




Literatura ştiinţifică şi de specialitate, activitatea publicistică, eseistica, futurologia, analizele şi prognozele, documentarele video şi power point precum şi atitudinea politică, sunt prezentate pe blogurile mele - (My blogs)!
Mircea Bătrânu


NOTA - PRELUARE :
PRELUAŢI MAXIM 5 RÂNDURI, MENŢIONAŢI AUTORUL ŞI PUNEŢI LINK PE CONTINUARE!
Vă rog să respectaţi drepturile de autor!

proiect literar, literatura, mircea batranu, proiect serial, scenarii, proza scurta, de vorba cu sotia mea, pacatele vointei, schite, momente

31.07.2012

Postare in Ciclopul, varanul si presedintele

Un fragment din capitolul "Ciclopul", cartea a şasea a proiectului literar Păcatele voinţei. Cartea a şasea este Cartea datoriei.
Se apropie furtuna, Europa se clatină, se simte mirosul războiului...
Oamenii trebuie să-şi facă datoria, care pe unde e, iar jocurile mari sunt făcute de către serviciile speciale.
Ciclopul este unul dintre cei care-şi fac datoria...
+++++ citiţi fragmentul ++++++

10.07.2012

Fata cu buburuze

Episod din serialul "De vorbă cu soţia mea", litera I, Ioana!
-fragment-
Fata cu buburuze 
BIEDRONA.JPG
by wikipedia
... trebuia sa ajung în cetate, eram sol trimis de împărat şi aveam o misiune clară, aceea de a-l lămuri pe Regele Roşu să predea cetatea şi astfel, să-şi salveze oamenii...
 Ştiam că vor fi multe oprelişti şi eram pregătit să le înfrunt, cu sabia sau halebarda. Împăratul îmi poruncise:
   -Mergi tu, cavalere, chiar dacă nu eşti supusul meu încă! Transmite-i neghiobului de rege că dacă nu se supune, voi trece cetatea prin foc şi sabie, să nu mai rămână piatră pe piatră şi cap pe om. Ceilalţi soli nu s-au mai întors. E ultima dată când îl somez. Poate să plece liber din cetate, cu toţi oamenii lui, dar îmi va lăsa aurul, caii, grâul şi apa. Iar drept mulţumire pentru iertarea mea, două dintre fetele lui le vei aduce aici. Ia-ţi tot ceea ce ai nevoie şi pleacă!
   Pe Regele Roşu nu-l ştiam dar mulţi dintre cei ce-i fuseseră oaspeţi, lăudau lumea cetăţii. Regele umbla liber, neînarmat şi nepăzit, prin cetate şi pe pământurile lui iar băile de aur din munţi şi libertatea ce-o acordase supuşilor, îi asigurau traiul îndestulat şi puterea cetăţii. Regele Roşu avea părul alb şi barba roşie.
   M-a primit la masă, la ospăţ şi nu în sala tronului, dar am avut puterea să-i transmit mesajul împăratului.
  Apoi, a mers câţiva paşi cu mine spre poarta cetăţii şi ca amintire, mi-a pus în palmă o piatră roşie spunându-mi „ca să te păzească în luptă...”.
   Ţineam calul de căpăstru şi mă-ndreptam spre poarta mare a cetăţii. Nu era nimeni ca s-o deschidă dar pe o băncuţă, am zărit o fată, o fată îmbrăcată în roşu care părea a fi din altă lume. Am rupt dintr-un arbust un trandafir mic, roşu ca sîngele şi i l-am oferit întrebând-o dacă ştie cine deschide poarta.
   Fata m-a privit cu ochii mari, miraţi şi trişti. În jurul ei zburau buburezele, roşii ca trandafirul meu, ca hainele ei, ca buzele ei. M-am aplecat mai mult şi am întrebat-o:
   -Nu ştii preafrumoaso, cine deschide poarta ca să pot pleca?
   Fata, fata cu buburuzele, mi-a zâmbit şi mi-a făcut semn să-mi apropii urechea. Apoi mi-a şoptit:
   -Tu nu ştii că tot secretul e în buburuze?
   Am început să râd de jocul ei, privind roiurile de buburuze roşii. Unele i se aşezau pe nas, pe păr, pe mâinile micuţe şi fata zâmbea şi-mi spunea:
   -Să nu le sperii, ele deţin secretul cetăţii şi dacă eşti om bun şi ţi se vor aşeza pe degete, poarta se va deschide.
   -Şi dacă sunt om rău, ce păţesc? am întrebat-o eu râzând.
   Fata cu buburuze s-a încruntat şi m-a-ntrebat:
   -Ai sânge pe mâini? Ai sânge în suflet?
   A fost rândul meu să mă mir de întrebările ei.
   -Poate am, am fost în luptă, acolo unul trăieşte şi celalalt moare iar eu sunt cel ce trăieşte.
   Fata m-a privit cu tristeţe şi mi-a spus:
   -Atunci, te vei duce după ei... Nu te pot ajuta.
  Avea buzele roşii şi pentru o clipă m-am visat sarutând-o dar m-am trezit repede căutând o ieşire din mrejele ei.
   -Care e numele tău, vrăjitoareo!
  -Nu sunt vrăjitoare, sunt Ioana. Ioana e numele meu. Întinde mâna şi dacă pe degetele tale se aşează buburuzele, poarta ţi se va deschide şi vei putea pleca.
  Dar eu nu-mi puteam lua ochii de la ea. Acum nu mai zâmbea şi ochii-i erau trişti. M-am gândit atunci la piatra roşie pe care mi-a dat-o regele lor. Am prins piatra în căuşul palmei drepte şi am întins mâna spre ea, desfăcând încet degetele. Buburuzele zburau iar fata mă privea din ce în ce mai trist. Încet, încet, o aură începuse să mă învăluie. Ameţisem. Priveam fata şi priveam buburuzele cum zburau în jurul meu. Când prima buburuză s-a aşezat pe deget, fata mi-a şoptit:
  -Când iubeşti, nu poţi ucide!
  Cuvintele ei începuseră să-mi răsune ca un ecou în minte „Când iubeşti, nu poţi ucide!”, „Când iubeşti, nu poţi ucide!”, „Când iubeşti, nu poţi ucide!”. Nu mai vedeam lumina, nu mai simţeam adierea de seară. În jurul meu era plasa ţesută de micuţa vrăjitoare, ochii ei negri, buzele roşii şi buburuzele în zumzăitul lor.
   S-au aşezat încă patru buburuze pe degetele mele şi am auzit scârţăitul porţii de lemn masiv, fixat cu bare metalice, semn că se deschisese. Dar nu voiam să alung buburuzele. Atunci, m-am aplecat spre fată şi nerezistând, am sărutat-o. Buzele ei frigeau dar mintea-mi era pierdută pentru cauză. I-am şoptit:
   -Iartă-mă Ioana. Ducă-se pe pustii! Închide poarta!
  Fata cu buburuze mi-a zâmbit şi mi-a şoptit:
  -Ştiam că sângele din suflet e rană şi nu păcat! Rămâi!
 ........................................
Pe ceilalţi soli trimişi de împărat i-am găsit organizând apărarea cetăţii. Aveam o cauză comună, să apărăm miracolul. Mai mult decât oricare dintre ei, eu mai aveam o cauză, îmi apăram iubirea!

Author Mircea Batranu
Căutaţi în textul integral al cărţilor mele

Literatura | Mircea Batranu

Custom Search
=========================================
Daca doriti inserarea acestui twitter Mircea Batranu in blogul sau site-ul vostru copiati scriptul urmator:
literatura mircea batranu